duminică, 23 ianuarie 2011

Cimitirul vesel din Sapanta

Cimitirul supranumit...vesel... aflat in localitatea Sapanta,judetul Maramures,este  faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor inmormantate acolo.In versuri cu nuante umoristice sunt descrise persoanele,sau obiceiurile mai neobisnuite care au caracterizat pe cel decedat si inhumat in locul respectiv.
Primele cruci sculptate de Stan  Ioan  Patras,in anul 1935 au fost decorate cu epitafuri nostime in culori vii.De atunci pana acum,cimitirul a adunat aproximativ 800 cruci,care de care mai nostime si mai evocatoare.
Cimitirul constituie un muzeu in aer liber ,punct de atractie pentru turistii de pretutindeni.Legenda spune ca atitudinea vesela in fata mortii este un obicei al Dacilor care credeau in viata vesnica iar moartea pentru ei era doar trecerea spre o alta lume. Ei nu vedeau moartea ca pe un sfirsit tragic ci ca pe o sansa de a intilni zeul suprem Zamolxe.
Dupa moartea lui Stan Ioan Patras  in 1977, opera lui a fost continuata de ucenicul sau Dumitru Pop Tincu.


Iata cateva epitafuri:

Din a mea copilărie
Irina lui Ion îmi zicea
 după ce m-am măritat
Irina lui Mihai m-a strigat
Cu Toader bărbatu meu
Am fost la bine şi la rău
Dar acum ni-am despărţit 
Şi tare l-am năcăjit
Doi nepoţi am lăsat
Unu în Spania a plecat.
1932-2000
 
Pop Grigore a Tomi
Am avut o viaţă lungă
Cu necazuri şi furtună
Am fost vesel şi cu voe bună
Lucrînd mult timp la pădure
Cu ţupin şi cu săcure
Doctori lîngă mine a stat
Ş-am murit ne împăcat
Amărît şi supărat
De copii nemîngîiat
Nu vă plîngeţi voi urmaşi
Cuconi de nepoţ şi fraţi
Care-n lume aţi rămas
Ci uniţi-vă ca fraţi
Ca să fiţi Înalţi ca brazi.1889-1973
 
Sub aceasta cruce grea Zace biata soacra-mea Trei zile de mai traia Zaceam eu si cetea ea Voi care treceti pa aici Incercati sa n-o treziti Ca acasa daca vine Iarai cu gura pa mine Da asa eu m-oi purta Ca-napoi n-a inturna Stai aicea draga soacra-mea
Multi oameni isi inscriptioneaza piatra funerara in moduri care sa reflecteze pasiunile lor. Printre cele mai ciudate pietre funerare se numara cele care au forma de calculator, motociclete sau chiar integrame. Si inscriptiile funerare din cimitirul maramuresean Sapanta au fost incluse intr-un top al celor mai ciudate pietre funerare.
Din pacate,Cimitirul vesel de la Sapanta, monument cultural protejat de UNESCO, risca sa fie distrus din cauza unor abuzuri


vineri, 21 ianuarie 2011

Ce tara frumoasa avem...

 Ideea acestei postari mi-a venit revazand fotografii dragi dintr-un concediu de neuitat petrecut la Bran,in vara anului trecut,intr-un decor minunat,alaturi de oameni deosebiti...locatia...Pensiunea Taverna Branului.
Ce tara minunata avem,ce peisaje desavarsite, ce popor demn suntem.
Intre locurile vizitate s-a aflat desigur si castelul Bran ,pe care l-am revazut  pentru a nu mai stiu cata oara....Imi place mult de tot acest loc incarcat de istorie,cu un sarm aparte,dar...pentru ca exista si un mare dar...castelul arata acum  trist si gol in urma retrocedarii catre Dominic de Habsburg in anul 2006.


Bran-ul a ramas in administrarea statului roman  pentru o perioada determinata ,motiv pentru care Ministerul Culturii a mutat obiectele de mobilier ,bibelouri,tablouri,la Muzeul Vamii Medievale   din interiorul castelului, mai ales ca pentru pastrarea lor in castel, statul roman a platit chirie toti acesti ani.
Vama medievală este un spaţiu din apropierea castelului, care aparţine tot familiei de Habsburg, dar de care statul mai poate dispune până în 2012.
 In plus, se mai spune ca arhiducele ar vrea sa dea frumusete de Bran unei firme americane spre administare , care planuieste sa faca baruri si alte localuri in incinta castelului.Va las pe dumneavoastra sa trageti concluziile,dar cert este ca acest castel  minunat  constituie un loc de referinta pentru turismul nostru.
Sursa: www.destinatiieuropene.ro

marți, 18 ianuarie 2011

Paine pe vatra

Tot mai des auzim in jurul nostru expresii culinare imprumutate de la diferite tari si popoare.Nimic rau veti spune,unele sunt delicioase ,pe gustul nostru ,dar in aceasta goana zilnica ,in dorinta de a face totul repede si de a cheltui putin,ne multumim a manca un "panini",un "sandwich cu bacon",o felie de "panetone".
Foarte rapid,ieftin si gustos,dragi romani,dar sa recunoastem,un pic jenati si nostalgici ,nu va este dor de o felie de paine de vatra unsa cu unt de casa si magiun,sau o bucata de pita cu slana si ceapa ,de niste carnati de casa cu mult cimbru .....si exemplele ar putea continua.
Va aduceti aminte ce de  bunatati mancam la bunici si ce frumos mirosea casa cand scotea bunica placintele "poale in brau" aburinde,din rola?
Ne europenizam pe zi ce trece,ca asta-i trendul si trebuie sa-l urmam ,dar ,din cand in cand sa ne facem timp,sa facem o paine la cuptor,un cozonac,un bors de gaina,o mamaliguta cu tochitura si branza de burduf , sa nu uitam mancarurile noastre traditionale care sunt atat de apreciate de straini si fac faima Romaniei noastre dragi.

duminică, 16 ianuarie 2011

Boicotul benzinariilor

Gluma se ingroasa,pretul combustibilului a crescut in ultimele zile exagerat de mult,ceea ce,din pacate va avea drept consecinta explozia preturilor .
 În zilele de 17, 18 şi 19 ianuarie mii de români şi-au propus să nu alimenteze, deloc, maşinile cu carburanţi. protest care  a fost iniţiat şi promovat pe forumuri şi reţele de socializare.
Protestele șoferilor față de prețul ridicat al benzinei ,inceput in urma cu cateva zile continuă. La acțiune au luat parte până acum conducatorii auto din Târgu Jiu, București, Ploiești, Iași și Târgu Mureș. Aceștia au ales să blocheze benzinăriile plătind doar cu monede valoarea combustibilului. În acest sfârșit de săptămână a venit rândul clujenilor să se alăture protestului, acțiunea continuând în mai multe orașe din țară.
Șoferii nemulțumiți, cer scăderea prețurilor si micșorarea taxei auto. Ei au format cozi până la ieșirea din benzinării, blocand astfel accesul.
Asa cum se exprima ..plastic...cineva ...fratilor,oare explodeaza mamaliga?

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Tineri care fac cinste Romaniei

Crina Coco Popescu a devenit, la 16 ani, cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Masivul Vinson (4.892 m) din Antarctica. Aceasta performanta a fost reusita  în ziua de 4 ianuarie2011, când a escaladat cel mai înalt vârf al continentului, în cea mai importantă expediţie a sa de până acum, "Antarctica 2010 - 2011".
Acest copil minunat nascut la Rasnov a inceput escalada la 6 ani cu muntii de langa casa Postavaru si Bucegi,adaugand la 11 ani Dente del Gigante 4000 metri,apoi rand pe rand au venit randul Olimpului,Ararat,Mont Blanc.La 12 ani si-a adaugat in palmares Kalapatar-Nepal,Kazbek,Damavand,Alam Kuh,Aconcagua,Kilimanjaro,Elbrus.
Obiectivele ei sunt mari pe masura talentului si a pasiunii care o leaga de munte: Seven Summits,si Volcanic Seven Summits.
La varsta cand multi tineri nu stiu sa isi traiasca decent adolescenta,aceasta fata frumoasa este din anul 2009 maestru al sportului.Bravo Coco!

vineri, 14 ianuarie 2011

Dor de Eminescu

Maine 15 ianuarie,vom sarbatori cu mic,cu mare ziua  de nastere a marelui nostru poet national,publicist si om politic Mihai Eminescu( putini stiu ca poetul este nascut de fapt  la data de 20 decembrie)
 Incepand cu acest an data de 15 ianuarie va fi Ziua Culturii Nationale . Spre mandria si bucuria noastra ziua de nastere a poetului este sarbatorita de romanii din toata lumea.La Madrid ,Ambasada Romaniei organizeaza evenimentul ,la Milano se va organiza sezatoarea Mihai Eminescu,Institutul Cultural Roman va marca acest eveniment si  la Budapesta,
La Chişinău, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, alături de centru local al ICR, organizează evenimentul intitulat “Eminescu şi harta simbolică a canonului”, susţinută de criticul şi istoricul literar Iulian Costache.
In cinstea poetului national Mihai Eminescu(nascut Mihai Eminovici) manifestări de elogiere vor fi organizate  la Botoşani, Ipoteşti, Orşova, Sibiu, dar şi la Chişinău. În timp ce în unele zone, poetul naţional al românilor este sărbătorit prin simpozioane, lansări de carte şi spectacole, la Galaţi, cea mai veche statuie a lui Mihai Eminescu a fost vandalizată.Pacat!!
Sa ascultam impreuna poezia Sara pe deal recitata memorabil de marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu

miercuri, 12 ianuarie 2011

Generatia etnobotanicilor

In ultima vreme,camerele de garda ale spitalelor se confrunta cu o problema grava care din pacate ia amploare -consumul de etnobotanice de catre tineri.Multi dintre ei o fac din curiozitate,indemnati de colegi mai mari , si ajung la spitale adusi de ambulate dupa o pierdere de cunostinta,sau acuzand hipereactivitate sau deficit de atentie.
Este foarte trist,fiecare generatie s-a facut cunoscuta printr-o anumita activitate ,dar de la cunoscuta generatie in blugi,dragi romani evoluam spre  generatia etnobotanicilor(asa cum am aflat cu durere in suflet este numita noua generatie acum)?Dureros,trist,putem sa o interpretam in toate felurile,dar trebuie sa cautam o solutie sa ajutam acesti tineri sa treaca de acest hop in care au fost bagati...multi dintre ei fiind victime ale inconstientei,curiozitatii...
Seful Unitatii de Primire Urgente (UPU) Iasi, dr. Tudor Ciuhodaru,un medic extraordinar si un Om deosebit  a lansat in Iasi, la Liceul "Emil Racovita", campania ,,Ia si arunca drogurile", actiune ce vizeaza inchiderea magazinelor de etnobotanice in capitala Moldovei.Actiunea Domnului Doctor este laudabila dar din pacate insuficient sustinuta de cei cu putere de decizie in acest sens.
Dragi romani  ....hai sa dam mana cu mana.....vorba cantecului sa ajutam cu vorba buna,cu puterea exemplului sa constientizam oamenii dragi noua,fie ei nepoti,vecini,cunoscuti asupra efectelor deosebit de nocive ale consumului de plante etnobotanice asupra sanatii si vietii.

luni, 10 ianuarie 2011

Mai citim poezii?

Astazi dupa amiaza,cautand in biblioteca un roman,mi-a cazut in mana un volum de poezii de Ion Minulescu.Mi-am facut o cana de ceai,m-am asezat comod intr-un fotoliu si am redescoperit placerea de a citi poezii.Rand pe rand mi-au trecut prin fata ochilor si mi-au incantat sufletul Celei care minte,Trei lacrimi reci de calatoare,Intr-un bazar sentimental,Va fi...si lista este mai lunga dar ne oprim aici.
In tumultul vietii de zi cu zi,aceste clipe de incantare sunt rare,recunosc...Suntem tot timpul pe fuga,grabiti sa ne respectam termenele limita care ne sunt impuse de diferite slujbe,mai bine sau mai prost platite.Sa incercam,totusi sa ne gasim cateva momente libere si,din cand in cand si sa ne relaxam citind poezii.
Ce frumos suna aceste versuri...
Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!…
Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun crestin,
Si n-am ramas decât… Cel care sunt!…


Nu sunt ce par a fi-Ion Minulescu

duminică, 9 ianuarie 2011

Autismul printre romani

In ultima vreme auzim din ce in ce mai des despre cazuri recent diagnosticate de autism,care din pacate nu sunt putine.Numarul de cazuri este controversat,in Romania se vehiculeaza un raport de 1:250 bolnavi de autism,majoritatea copii.In Marea Britanie ar fi un procent de 1:200.Autismul este o boala care din pacate afecteaza din ce in ce mai multi copii,ale carei cauze nu sunt inca in totalitate cunoscute.Aceasta boala a fost luata in discutie incepand cu anul 1943 si, in timp s-au dezvoltat teorii si metode de tratament din ce in ce mai complexe.
Terapia ABA cunoscuta la noi, se ocupa de comunicarea verbalizata ,chiar de la inceputul terapiei.La acestea se adauga ABA/VB,sau VBA aplicate pe scara mult mai mare in alte tari cu terapeuti specializati pe acest tip de dizabilitati,cu rezultate remarcabile.Am aflat de curand despre cazul unui copil belgian a carui terapie combinata a avut un succes de recuperare de 95%.Din pacate,la noi nu se pune accent pe posibilitatile de recuperare care este foarte mare ,ci se prefera varianta de a se investi in  pensiile  de handicap pentru aceasta boala.
Se stie ca persoanele cu autism au un IQ impresionant.O dovada o constituie filmuletul urmator - persoana are 45 de ani,nu este roman,a beneficiat de terapie adecvata si iata la ce se poate ajunge.... o plimbare cu elicopterul timp de 40 minute deasupra Romei si ....iata ce poate face  face o harta complexa a acestui oras.A fost reluata aceasta experienta cu mai multe orase : Paris,Tokio,etc,si rezultatul a fost identic.Cazul este impresionant.




Sa dam o sansa persoanelor bolnave de autism.Sa le dam posibilitatea de a se trata nu sa-i catalogam drept handicapati si sa inchidem dosarul!

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Primit pe e-mail

Astazi am primit pe e-mail un scurt metraj care pe noi ne-a impresionat.....superb,amuzant,foarte real.L-am cautat pe net si am descoperit cu mandrie ca filmuletul detine mai multe premii la festivale internationale de film prestigioase ,cel mai recent fiind cel de la Belgrad.
Este povestea a doi parinti trecuti de 50 ani,total necunoscatori in ale calculatoarelor si internetului ,care incearca sa ia legatura cu fiul lor plecat  in SUA, prin intermediul Yahoo Messenger, pe baza unor notite .Scurt metrajul este regizat de Constantin Popescu Jr.,si interpretat de Luminita Gheorghiu si Teodor Corban

luni, 3 ianuarie 2011

Sa incurajam sportul romanesc

In ciclul sa incurajam sportul romanesc,in ultimele zile ale anului ce tocmai l-am incheiat cu ....succesuri.....Federatia Romana  si-a recompensat campionii ,care s-au intors cu o tolba de medalii pentru scrima si spada romaneasca.
Premiile , mai mult decat simbolice au constat intr-o placheta si un....atentie...  un voucher de cumparaturi de 100 Ron,din partea Mall Palace Cotroceni.Bravos fratilor....ca premiile nu mai sunt substantiale,ca anii trecuti ,deh...intelegem cu totii,e criza ,dar nu va bateti joc de niste oameni care fac cinste tarii noastre peste tot unde se duc.

Iata-ne campionii:
-Echipa feminina de spada (Ana Maria Branza, Simona Alexandru, Anca Maroiu, Loredana Iordachioiu)/medalie de aur - Campionat Mondial Seniori de la Paris; Loc 1 in clasamentul Cupei Mondiale;.
-Cosmin Hancianu; medalie bronz - CM de la Paris;
 Echipa de sabie masculin (Rares Dumitrescu, Florin Zalomir, Cosmin Hancianu, Tiberiu Dolniceanu)/ medalie de bronz - CM de la Paris; Loc 2 in clasamentul Cupei Mondiale
 -Amalia Tataran/medalie de bronz - CM de cadeti de la Baku/Loc 5 - JO tineret Singapore
 -Tiberiu Dolniceanu/ Loc 7 la sabie - CE seniori de la Leipzig; Loc 5 - CE de la Gdansk
 -Anca Maroiu/Loc 9 - CE seniori de la Leipzig
  -Bianca Pascu/Loc 10 - CE seniori de la Leipzig
  -Virgil Saliscan/Loc 11 - CE seniori Leipzig; Loc 8 cu echipa - CE seniori Leipzig
  -Adrian Pop/ Loc 11 - CE seniori Leipzig
  - Lucian Ciovica si Dragos Sarbu/ Loc 6 - Campionatele Mondiale cadeti Baku
Dragi sportivi,stim ca nu pentru premiile simbolice va sacrificati voi ani din viata pe competitii si antrenamente ci pentru faima voastra si a sportului romanesc,dar,ne intrebam retoric ,unde sunt incurajarile materiale si morale ,ale sportivilor romani, cu care ne obisnuisem alta data.Daca nu va motiveaza tara voastra, sa avem pretentii de la altii ?Trist dar adevarat!

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Ne tratam dupa reclame TV?Trist..dar adevarat...

La multi ani .....Dupa programele  de revelion ale diferitelor televiziuni,care de care mai bogate,mai colorate...mai condimentate...de  ajungi sa trimiti copiii la culcare,cu mainile la ochi...cireasa de pe tort au fost .....calupurile cu reclame.
Din zece reclame,patru(cel putin) au fost ,in ultima vreme cu si despre medicamente impotriva balonarilor,mancarii excesive,constipatiei....
Fratilor,este strigator la cer....sa mancam cumpatat,sa bem un paharel de digestiv,un ceai de sunatoare,menta cum faceau pe vremea bunicilor,care nu  luau pe vremuri hapuri de dureri de chisca cu pumnul,si au trait 80 ani ,Har Domnului...
In ciclul ...Cu televizorul sa tratam poporul , ce nevoie am mai avea  de doctori ?Ne uitam cu atentie la televizor vreo jumatate de zi,prindem cateva calupuri publicitare bune,si avem cateva retete de medicamente,fara parafa ....te duci la farmacie si te tratezi singur.....mama ei de medicina....cine mai are nevoie de ea....
Si ne mai miram ca se vrea desfiintarea spitalelor ,trasformarea lor in aziluri de batrani,cine va mai ajunge la varsta aceea,la viata fugarita si stresata pe care o ducem ...cinste lor!
Hai sanatate,la multi ani,sa incepem anul optimist ca mintea,puterea si dorinta de munca,speranta si bunul simt nu ni le ia nimeni,niciodata!